luni, 17 martie 2014

Prezentarea localitatii

Suprafata: 6375 ha
Intravilan: 975 ha
Extravilan: 5400 ha
Populatie: 3821
Gospodarii: 1440
Nr. locuinte: 1605
Nr. gradinite: 6
Nr. scoli: 6
Numele localitatilor aflate in administratie:
Cristineşti, Dragalina, Fundu Herţii, Dămileni, Poiana, Baranca
Asezarea geografica:
Comuna Cristineşti este aşezată la contactul Podişului Sucevei cu Câmpia Jijiei ( aliniamentul de localităţi Hudeşti-Suharău-Cristineşti-Ibăneşti-Pomârla), cu un relieful caracterizat de formaţiuni deluroase cu altitudini de 250-300 m.
Comuna Cristineşti este aşezată la intersecţia paralelei de 48º 8'39'' latitudine nordică cu meridianul de 26º 24'39'' longitudine estică, în vecinătatea zonei de contact dintre Podişul Sucevei şi Câmpia Moldovei. Dealurile de la vest şi sud au înălţimi de aprox. 350 m (Măgura Ibăneşti 385 m).
Contactul cu regiune vecină - Câmpia Moldovei cu un relief mai coborât cu aproximativ  200 m se face printr-o zonă a cărei relief coboară. Comuna are ca vecini la nord-est, comuna Suharău, la sud comuna Ibăneşti, la sud-vest comuna Pomârla, la nord-vest Ucraina.
Reşedinţa comunei se află în satul Cristineşti, înconjurat de celelalte sate: Dragalina, situat la 7 km în partea de sud-est, Fundu Herţii şi Poiana situate în partea de vest la 7,5 şi respectiv 2 km de satul Cristineşti, Dămileni situat la 2 km şi Baranca situat la 5 km.
Legătura dintre sate se face în cea mai mare parte prin intermediul DJ 298 care traversează în lung tot teritoriul comunei.
Activitati specifice zonei:
Agricultură
Cultura plantelor
Creşterea animalelor
Activitati economice principale:
Mediul de afaceri este reprezentat, ca urmare a profilului agricol al comunei în principal de asociaţiile agricole
Obiective turistice:
Biserica de lemn "Sfântul Neculai" (1770), Dămileni:
Informaţii despre biserica cu hramul "Sfântul Neculai" din Dămileni aflăm dintr-o însemnare tipărită pe hârtie în anul 1907: "Această sfântă biserică, cu hramul "Sfântul Neculai", din satul Dămileni, construită din lemn de stejar cam pe la anul 1700 în satul Storojineţ din Bucovina de către D-na Baronese Maria Cristea. Strămutată de la Storojineţ la Dămileni cam pe la anul 1750, reconstituită din nou tot de doamna Baronese Maria Cristea, şi de atunci până acum reparată de două ori de obştea satului Dămileni
Acum, pentru a treia oară, reparată din temelie şi construit un turn pentru clopotniţă. Toate reparaţiile, atât înăuntru, cât şi în afară, sunt făcute cu ajutorul proprietarilor Vasile Miclescu, Ioan Corbu şi alţi pioşi creştini şi a obştii satului"
Aşezarea "La redută" Fundu Herţii:
Însemnătatea localităţii Fundu Herţii constă în obiectivul său arheologic - o aşezare întărită cu valuri de pământ şi şanţuri de apărare aparţinând sec VIII-XI. Nota caracteristică a acestei unităţi o constituie sistemul ei de fortificaţie, alcătuit din trei centuri de şanţuri cu val, situate pe panta de acces până la valul de pe margine care înconjoară aşezarea
În general, datorită împăduririi, cele trei centuri cu şanţ şi val s-au conservat destul de bine, două din valuri prezentând la suprafaţă porţiuni de arsură
Curtea boierească Corbu
Curtea boierească Corbu este datată din sec. al - XVII - lea, situată în localitatea Dămileni, comuna Cristineşti
Evenimente locale:
Zilele comunei Cristineşti - anual în luna august
Sărbătoarea recoltei - anual în luna octombrie
Facilitati oferite investitorilor:
Teren agricol
Teren pentru construcţii
Acces la drum judeţean
Telefon
Televiziune prin cablu
Internet
Forţă de muncă
Spaţii pentru producţie şi prestări servicii
Drumuri comunale şi săteşti asfaltate
Proiecte de investitii:
Construcţie case sociale
Amenajarea parcului "Ioan şi Natalia Corbu" Dămileni
Cămin Cultural în localitatea Fundu Herţii
Construcţie grădiniţă prin banca mondială Cristineşti
Achiziţie buldoexcavator